luni, 20 februarie 2017

Enciclopedia elevului destept: Arta

Suricata mare, Lizzie, are 5 ani si 8 luni si este la varsta la care a inceput sa citeasca bine, legat, cuvintele lungi si complicate, precum si fraze scurte. Este fascinata de enciclopedii! Recunosc ca aici este meritul meu, de fapt al copilului din mine, copilul care a ravnit toata copilaria dupa minunatele enciclopedii, la care aveam acces doar la orele de istorie si geografie din anii de generala, prin 95 sa tot fi fost...

Daca ar fi dupa mine, mi-as achizitiona toate enciclopediile din lume. Dintre toate, cele mai utile mi se par enciclopediile de arta, care insumeaza atat cunostinte de istorie, geografie, stiinte, dar mai cu seama cunostinte plurivalente de muzica, pictura, arhitectura, sculptura, teatru si grafica. 
Recent, am descoperit pe site-ul Libris.ro o astfel de carte: ENCICLOPEDIA ELEVULUI DESTEPT: ARTA, aparuta la Editura Litera, in 2014. 

Enciclopedia are 368 de pagini, coperte groase si cartonate, foi calitative, fiind bogat ilustrata. Se adreseaza, in viziunea celor care au alcatuit-o, elevilor de gimnaziu sau liceu, insa, dupa parerea mea, este o carte potrivita pentru toate varstele! Chiar si pentru un copil de nici 6 ani, o astfel de carte, plina de cunostinte utile si imagini foarte frumos colorate, este o atractie continua si o adevarata sursa de stimulare a invatarii prin memorie vizuala, de antrenare a mintii prin dezvoltarea culturii generale. 

Cartea este structurata pe capitole importante: Arta preistorica, Egiptul Antic, Mesopotamia, Antichitatea greco-romana, India, China, Japonia, Arta islamica, Arta bizantina, Arta Europeana medievala, Renasterea, Arta europeana in secolul XVII, in secolul XVIII si in secolele XIX - XX. 
Treptat, intr-o succesiune logica si lina, esti plimbat prin toata istoria culturii si civilizatiei, de la un capat de lume la alta. Este fascinant cum autorii volumului reusesc in cele 368 de pagini sa pastreze un echilibru intre capitole si sa prezinte ARTA nu in mod izolat, ci IN CONTEXTUL ISTORIEI, atat global, pe epoci si tari, dar si individual, privind viata si creatia unor artisti luati separat. 
Am fost extrem de incantata sa constat ca editia romaneasca a acestei encciclopedii contine un capitol important despre ARTA DE PE TERITORIUL ROMANIEI, fiind prezentate extrem de bine date si informatii esentiale despre arta antica de pe teritoriul DACIEI, dar si despre pictura si sculptura romaneasca a secolelor XIX-XX.
Suricatele au fost foarte atrase si de capitolul ARTA ABSTRACTA, Carla trambitand sus si tare ca si ea a facut o astfel de pictura chiar ieri! 
Enciclopedia se poate comanda cu livrare gratuita prin curier, de pe site-ul Libris. ro, de AICI. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu